Paharul vieții

Iată că-mi veni și mie sorocul... Pam, pam: a treia oară :)

Și fuguța la spital (n-am avut curajul să nasc acasă ), cu bagăjelul de emoții și cel cu lucrușoarele de trebuință, pregătite de vreo trei luni. 

A dat peste mine (ne) norocul să fie la datorie o moașă din neamul (că e un neam ăsta) îmbufnaților, repeziților și veșnic nemulțumiți de soarta lor. Prima întrebare pusă cu o oarecare politețe:

Cine ți-e medic? Și cum distinsul meu medic a uitat să-mi spună că el nu mai asistă la nașteri din cauza faptului că a intrat în pensie, atât i-a trebuit duduii! M-a plasat într-un salon și dusă s-a făcut. 

Să fie oare că nu m-am prezentat cu plicul la înaintare?

Știam că toate sunt în mâinile Celui de Sus și nu m-am panicat că nu aveam medic, că doar era medicul de gardă pe acolo, însa distinsa duduie nu l-a anunțat de prezența mea.

Soțului meu nu i s-a dat voie să stea cu mine, însă cum duduia dispăruse, mergeam eu la el să-mi aline durerile...După vreo 3 ore, apare și mă întreabă ce-i cu mine de mă vaiet așa. Oare ce putea să fie?! Să nu vă imaginați că urlam, astea sunt chestii din filme, ci pur și simplu strângeam din dinți pe umerii soțului meu. 

M-a examinat de data acesta mai atent și cum văzu că dilatația cervixului e de 10 cm s-a panicat ea. Hai, repede, nu vezi că naști? Să-ți administez calmantul.

Nu doresc calmant și nici perfuzia cu oxitocină, îi răspunsei cât am putut eu de politicos în acea clipă.

Nu i-a venit să creadă! Adică știu eu, ce e oxitocina și epiziotomia? (i-am spus ulterior că nici acest procedeu nu-l doresc). Adică nu sunt de acord cu ea?

Și a început cu o serie de întrebări dintr-o fișă, ce în mod sigur trebuia completată la venirea mea, nicidecum în acel moment. Răspundeam cu întârzâiere și printre dinți, aveam dureri intense și nu mă puteam concentra la ce mă întreba. Transpiram abundent și gâtul mi se uscase. M-a enervat la culme când mi-a spus că sunt la a treia naștere și trebuie să știu cum e. De parcă asta mi-ar diminua din dureri. Urma apoi să semnez cum că doctorul mi-a explicat procedura nașterii sau ceva de genu.. 

De data aceasta tăios am întrebat: Care doctor? Că n-a venit nici unul să mă vadă.

Fâstâcită, mi-a răspuns că sunt doar formalități și trebuie semnate. Imediat a sunat medicul de gardă și în cinci minute acesta s-a prezentat la sala de nașteri.  

Duduia s-a domolit la venirea medicului și acesta a preluat controlul. M-a ajutat cu adevărat.

Contracțiile erau intense și eram epuizată. Simteam că-mi ies ochii din orbite și doar repetam că nu mai pot...Mi se părea că totul durează o veșnicie.

O infirmieră s-a apropiat de mine cu un pahar de apă...l-am băut pe nerăsuflate...mi s-a părut divin. 

Niciodată apa n-a fost atât de vie pentru mine. Am prins puteri și cu încă două contracții, a apărut minunea.

N-a mai contat nimic. Nici moașa repezită, nici durerile, ci doar minunea mea și bucuria de a o ține în brațe.